Ne puteți contacta telefonic la numărul :   +(40) 741 147 586

Cercul de dimineață

Cercul de dimineață va avea loc în fiecare zi de luni în cadrul primei ore. Copiii se întâmpină unii pe alții cu cântece tipice de dimineață și încep împreună săptămâna. În timpul cercului, fiecare copil va povesti mai întâi despre experiențele și activitățile de la sfârșitul săptămânii, apoi se dezbate și se planifică împreună desfășurarea săptămânii.

 

Mic dejun comun

Copiii vor lua micul dejun împreună, în timp de învățătoarea/învățătorul le citește o poveste. Copiii nu doar că se bucură de a mânca împreună, ci exersează și respectarea regulilor la masă și strânsul mesei.

 

Planul săptămânal

Elaborarea planului săptămânal este o metodă de deschidere a orei. Acest lucru constituie o alternativă la metoda de predare frontală. Elevii/-ele primesc la începutul unei anumite perioade de timp (de exemplu o săptămână) un plan, pe care sunt enumerate teme de lucru din diferite materii și conținutul lor didactic. Materialul selecționat cu mare grijă poate fi adaptat punctelor forte și celor mai slabe ale elevilor/-elor. În orele de curs prevăzute în acest scop există posibilitatea de prelucrare a planului săptămânal în forme sociale diferite, cum ar fi lucru individual, cu partenerul sau în echipă. Învățătorul/Învățătoarea poate sprijini și consilia individual, însă în cadrul procesului de corectare a temelor de lucru, autocontrolul joacă un rol prioritar. În baza planului săptămânal se vor încuraja și promova atât autonomia cât și competențele sociale.

 

Prezentare

În fiecare vineri, elevii/-ele vor ține o prezentare scurtă de 3 până la 5 minute în fața clasei. Tematica principală va fi selectată de către învățător/învățătoare (de exemplu un animal), însă elevii/-ele vor prelucra singuri sarcina de lucru. Prezentarea de vineri se va păstra în toate clasele. Astfel, elevii/-ele învață să vorbească liber, să structureze o temă și să-și prezinte munca.

 

Facem ordine

În fiecare vineri se face ordine împreună în sălile de curs.

 

Reflecții

Similar cu cercul de dimineață de lunea în fiecare vineri se va oferi posibilitatea de reflectare asupra săptămânii trecute: Au existat probleme și cum au fost soluționate acestea? Ce am învățat noi în această săptămâna? Cât am realizat din ceea ce ne-am propus?

Avem 36 vizitatori și nici un membru online